cearcănele – începutul înserării-
pleci ducând gramezi de ziare
fluvii de aer prin ferestrele mate
uşa izbită, spărgând duioşia
tavanul e alb şi un păianjen se plimbă,
am visat monezi aurite
şi azi am vorbit despre viaţa în doi-
caută acolo între cărţi şi-ai să vezi
cât de puţin mai avem până mâine-
ce adânc locuieşte tăcerea în tâmple
imaginea noastră film pe cearceaf
telefonul începe să urle şi-l laşi
să explodeze, în timpan, pe buzele mele.
pleci cu imense bagaje şi iei urma
noastră surpată din zid.
eu rămân într-o casă tapetată de scoici
cu afişe de teatru şi-o maşină de scris-
de ce-am mai vorbi? îmi ajunge atâta
sudoare ce trece prin palme-
şi somnul cuibărind în noi o jivină.
clar am visat o trăsură plutind
şi drumul cu albe marcaje de pânză-
degete lungi îmi trezesc o durere de oase
direct din pămât, goală
în casa aceasta beton peste beton
pluteşte pasărea care-a orbit îndrăgostită de soare.

tu, pleci, pleci în picioarele goale,
în pantofi o să-ţi cresc arbori bonsai
tavanul e alb şi un
păianjen se plimbă, astazi e joi,
ţărmul acela mişcător
ne-a înghiţit şi aproape blând ne-a scuipat
ca pe doi sâmburi din miezul aceluiaşi fruct.

( din volumul Imagine simplă 1996)

Leave a Reply

Your email address will not be published.